De curând, câțiva actori ai Teatrului Național din Bucureşti au pornit o nouǎ afacere care încearcǎ sǎ demonstreze cǎ că actul de cultură trece (și) prin stomac. Ca urmare, actorii multi tasking (bucǎtari, chelneri sau pur şi simplu ospitalieri) au mare priză la public și, implicit, la încasări.
Care ar fi legătura dintre teatru și gastronomie? Răspunsul este oferit de actorul Marius Manole (32 de ani) și de Raluca Nicoară (26 de ani), proprietarii cafenelei Arts Concept Café. Cei doi asociaţi au lansat conceptul „Teatru pe pâine“, un proiect adresat cu precădere pasionaților de artă care se ascund în corporatiști și care, după zece ore de birou, sunt așteptați la o piesă de teatru… cu masa pusă, maeștri bucătari fiind înșiși actorii. Și toate astea se întâmplă nu într-un foaier al vreunui teatru, ci într-o cafenea special amenajată, în cartierul Cotroceni din București.
Investiţia iniţialǎ s-a ridicat la 50.000 de euroşi a fost realizatǎ de Raluca Nicoară, o tânără din Blaj, dar mutată în Capitală. Piesa, distribuția rolurilor, vânzarea biletelor, comisionul actorilor, dar și împărțirea sarcinilor cu gătitul intră în
Prima piesă pusă în scenă a fost „Buzunarul cu pâine“, după Matei Vișniec, avându-i ca interpreți pe Vitalie Bichir și Roxana Ionescu, parteneri ai lui Manole în acest proiect și colegi de scenă la TNB. Biletele pentru spectacol au costat 25 de lei, iar cina a fost din partea casei. De săptămâna aceasta, la cafeneaua din Cotroceni se joacă „Terapie prin sex“, scrisă și interpretată de Pușa Darie, iar biletul de intrare costă 35 de lei. „La această piesă, biletele sunt mai scumpe pentru că Pușa vine de la Iași și trebuie să asigurăm și transportul și cazarea actriței“, declară Marius Manole, menționând că, pe viitor, speră să atragă mai mulți actori în proiectul său.
După fiecare piesă, a cărei durată este de maximum 80 de minute, publicul are posibilitatea să stea la „un pahar de vorbă” cu actori ai Teatrului Național sau ai Teatrului Bulandra. „Este un proiect inedit, ne apropie mai mult de publicul nostru, iar cei care vin la piese au ocazia să interacționeze cu noi, lucru imposibil la Teatrul Național“, adaugă acesta. Prețul biletelor la Art Café este similar celor de la teatrele de stat, însă aproape dublu față de cel de la teatrele private.
La mai puțin de două luni de la lansarea proiectului, aproximativ 200 de spectatori au cumpărat bilete la piesele jucate în cafeneaua din Cotroceni, ceea ce înseamnă, la un preț mediu de 30 de lei pe bilet, încasări de 6.000 de lei (1.400 de euro).
Spectacolele au fost gândite inițial să fie jucate în serile de luni, o dată la două săptămâni, însă cererea mare a făcut ca acestea să fie puse în scenă săptămânal. Actorii sunt plătiți în funcție de spectacol și pot primi în jur de 50 de euro pe fiecare spectacol.
„Proiectul a avut succes de la primul spectacol. Intrarea se face doar pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Am jucat cu «casa închisă», pentru că biletele se vând mereu în primele două zile de la anunțarea piesei“, spune Raluca Nicoară.
Mai nou, Art Cafe are chiar şi un animal de companie – un arici adoptat în Septembrie cǎruia se pare cǎ i-au gǎsit chiar şi un nume!
Aventurile unui flămând prin lume
No Comments - Leave a comment
Welcome , today is Saturday, May 19, 2012
