Se batea Fat Frumos cu Balauru . Il prinde Balauru pe Fat Frumos si-l tranteste de pamant bagandu-l in pamant pana la glezne. Chiar zbura pe acolo corbu si zice Fat Frumos catre corb: -Corbule corbutule adu-mi un cioc de apa si-ti voi da un balaur intreg de halit. Aduce corbu un cioc de apa lu Fat Frumos si asta il baga pe Balaur in pamant pana la genunchi. Zice Balauru catre corb: -Corbule corbutule adu-mi un cioc de apa si ti-l voi da pe Fat Frumos sa-l halesti. Aduce corbu iara un cioc de apa si-l baga Balauru pe Fat Frumos in pamant pana la buric. Zice Fatu catre corb: -Corbule corbutule adu-mi un cioc de apa si-ti voi da un balaur intreg de halit. Aduce corbu un cioc de apa si Fatu il baga pe Balaur in pamant pana la brau. Zice Balauru catre corb: -Corbule corbutule adu-mi un cioc de apa si ti-l voi da pe Fat Frumos sa-l halesti. Aduce corbu saracu iara un cioc de apa si Balauru il baga pe Fat Frumos in pamant pana la gat. Zice Fat Frumos catre corb: -Corbule corbutule adu-mi un cioc de apa si-ti voi da un balaur intreg de halit + calu lui’. Da zice corbu :
-Da pai ce Dumnezeu faceti, va bateti sau beti apa?
Flămânzilă – blog culinar, cea mai bună mâncare, rețete
Confuzie intre Fat Frumos si zmeu
Harap Alb rastalmacit
Fiindca tot ne numim Flamanzila, ar trebui sa prezentam toate variantele povestii care ne-au ajutat sa ne gasim numele. Iata una dintre ele:
Se spune ca că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.
Împăratul
E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt. (more…)
Povestea lui Harap-Alb, the Original One (Partea a 2-a)
După aceasta, Harap-Alb, mulţumind Sfintei Duminici pentru binele ce i-a făcut, îi sărută mâna, apoi îşi ia sălăţile şi, încălecând, porneşte spre împărăţie, Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este.
Şi mergând tot cum s-a dus, de la o vreme ajunge la împărăţie şi dă sălăţile în mâna Spânului.
Împăratul şi fetele sale, văzând aceasta, le-a fost de-a mirarea. Atunci Spânul zice îngâmfat:
— Ei, moşule, ce mai zici? — Ce să zic, nepoate? Ia, când aş avé eu o slugă ca aceasta, nu i-aş trece pe dinainte.
— D-apoi de ce mi l-a dat tata de-acasă? numai de vrednicia lui, zise Spânul; căci altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele.
La vro câteva zile după aceasta, împăratul arată Spânului nişte pietre scumpe, zicând:
— Nepoate, mai văzut-ai pietre nestemate aşa de mari şi frumoase ca acestea de când eşti?
— Am văzut eu, moşule, felurite pietre scumpe, dar ca aceste, drept să-ţi spun, n-am văzut. Oare pe unde se pot găsi aşa pietre?
— Pe unde să se găsească, nepoate! Ia, în Pădurea Cerbului. Şi cerbul acela este bătut tot cu pietre scumpe, mult mai mari şi mai frumoase decât aceste. Mai întâi, cică are una în frunte, de străluceşte ca soarele. Dar nu se poate apropia nimene de cerb, căci este solomonit şi nici un fel de armă nu-l prinde; însă el, pe care l-a zări, nu mai scapă cu viaţă. De-aceea fuge lumea de dânsul de-şi scoate ochii; şi nu numai atâta, dar chiar când se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămâne moartă. Şi cică o mulţime de oameni şi de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui numai din astă pricină: se vede că este solomonit, întors de la ţâţă, sau dracul mai ştie ce are de-i aşa de primejdios. Dar cu toate aceste, trebuie să ştii, nepoate, că unii oameni îs mai al dracului decât dracul; nu se astâmpără nici în ruptul capului; măcar că au păţit multe, tot cearcă prin pădurea lui, să vadă, nu l-or putea găbui cumva? Şi care dintre ei are îndrăzneala mare şi noroc şi mai mare, umblând pe acolo, găseşte din întâmplare câte o piatră de aceste, picată de pe cerb, când se scutură el la şapte ani o dată, şi apoi aceluia om nu-i trebuie altă negustorie mai bună. Aduce piatra la mine şi i-o plătesc cât nu face; ba încă sunt bucuros că o pot căpăta. Şi află, nepoate, că asemene pietre fac podoaba împărăţiei mele, nu se găsesc altele mai mari şi mai frumoase decât aceste la nici o împărăţie, şi de-aceea s-a dus vestea despre ele în toată lumea. Mulţi împăraţi şi crai înadins vin să le vadă, şi li-i de-a mirarea de unde le am. (more…)
Povestea lui Harap-Alb, the Original One (Partea 1)
Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii. (more…)
Not logged in